După ploaie și furtună, va veni și vremea bună.

Într-adevăr majoritatea oamenilor vor spune despre mine că sunt prea credul atunci când încă mai am curajul să accept acest proverb. În zilele noastre este posibil ca mulți dintre noi să nu mai credem că vor veni și vremurile bune însă dacă ne uităm mai adânc în istorie, după fiecare război a existat o pace indestructibilă. Acum, recunosc, am o vârstă la care am prins mai multe generații de oameni care mi-au dat de înțeles acest lucru.

În copilărie exista acel respect față de părinți, față de oamenii mai în vârstă, față de munca proprie, sau față de omul de lângă mine. Cu timpul acest respect nu numai al meu, ci al majorității oamenilor, a început să scadă, astfel că în zilele noastre, noile generații își doresc, sau își impun respectul, dar fără al întoarce. Toate lucrurile ce odinioară erau anormale, astăzi au luat locul normalității însă ceea ce nu pot înțelege cei care impun răul, este faptul că noi oamenii am venit aici pentru a învăța(…) lucrurile normalității.

Acum toată lumea va spune că am deviat o dată cu vremurile însă credulitatea mea cât de curând își va arăta adevărata valoare. Într-o lume în care frica îi ia locul iubirii și dorința de a face mai mulți bani ia locul dragostei și respectului, vremurile se vor schimba(…) astfel, dacă acum răului i se pare că acum este puternic și domină, vor veni vremurile în care oamenii nu vor mai fi interesați de a face rău, pentru că moda aceea va dispărea și binele îi va lua locul acestui flagel(…) negreșit.  Toată lumea va înțelege că lipsa de iubire și teama zilei de mâine i-a dominat o perioadă bună din viața lor și atunci vor lua ca și țel în locul banilor, frumusețea și arta de a face bine aproapelui. Atunci omenirea își vor da seama că banii nu i-au dus la nimic bun, că de fapt și de drept nimeni nu s-a întors de pe lumea cealaltă(…)  vor înțelege că a-ți ajuta semenii înseamnă mult mai mult decât a te arunca în ghearele morții drogat sau omorât de altul. Atunci oamenii își vor da seama că au pierdut timpul pentru a-și satisface nevoile lor și tot atunci vor înțelege că nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl au atunci când își vor da seama, că a iubi și un alt suflet, este chiar o artă.

Bunătatea vine la sfârșit.

Georgel N. RĂDULESCU