Am uitat să trăiesc normal.

Nu mai știu cum să-mi planific orele unei zile. Știu că am timp să realizez multe lucruri însă nu reușesc.

Orele fug asemeni unui tren de mare viteză. Orice barieră dispare. Nu mă pot împrieteni cu timpul deloc. Știu doar că în prima parte a zilei sunt la serviciu iar a doua nu o pot descrie.  Atât de aglomerată este. Timpul s-a comprimat astfel încât dacă aș vrea să-mi amintesc cursul dimineții acelei zile… nu îmi aduc aminte nici ce am mâncat. Am impresia că dimineața se află undeva în trecut. Dacă mă întreabă cineva cum a decurs ziua de lucru… cu greu îmi amintesc cu cine am interacționat. Exista o oarecare presiune care îmi apasă creierul. Este însăși timpul meu. Nu pot fi zen în astfel de zile. Nu-mi pot gestiona timpul astfel încât să și țin minte. Nu este cazul de râs.  

Eu cred că noi toți oamenii am devenit niște mașinuțe teleghidate. Avem comenzi care se propagă pe anumite unde care ne conduc într-o anumită direcție. Totul este ca într-un program de calculator. Undeva într-o memorie universală ce conține printre altele și destinele noastre, se întâmplă minuni care nu au fost, nu sunt și nu vor fi în avantajul nostru niciodată.  Mașina timpului nu funcționează decât cu timp.  Noi suntem acest motor al ei… motor care se va opri atunci când oamenii vor înțelege că banii nu sunt pentru a fi mâncați ci pentru a fi cheltuiți. Timpul acest moment prin care noi doar trecători suntem, nu mai este în favoarea noastră.  Se pare că nici planeta nu mai ține cu noi. Rotația ei este din ce în ce mai lentă și asta ne poate spune doar că ceva nu mai este normal. A percepe lucrurile fiecare pe înțelesul ei este natural însă de la o vreme toată lumea percepe timpul în același fel. Rapid. Totuși există un paradox. Dacă planeta se rotește mai încet, nu cumva soarele ar trebui să stea mai mult pe cer? Nu cumva tensiunea arterială ar trebui să o simțim toți în același fel? Nu cumva mareele și-ar schimba cursul? Ceva nu e normal. Nici natura nu mai ține cu noi. Iarna se întâmplă doar pe masivele muntoase(…) apa mării se încălzește înainte de termen iar noi oamenii… ne gândim la bani la facturi și la cârnați. Chiar și timpul liber nu ne mai încarcă bateriile la maxim. Suntem o pradă a timpului(…) care ne devorează zi de zi fără milă. Cineva cunoaște aceste avantaje ale timpului și se folosește de el.

Nu este normal ca cineva să ne conducă timpul. Totuși… se întâmplă!!!

Georgel N. RĂDULESCU