Nu. Suntem prizonierii realului, suntem prinși în această cătușă a timpului (…) unealta vieții pentru ceea ce suntem răspunzători să o parcurgem.
Pentru a percepe asta am făcut un experiment. Am trimis un mesaj format din trei părți cuiva într-un anumit minut al zilei… într-o dimineață în care abia m-am trezit din somn mai târziu. La fel ca la școală, mesajul meu avea început, cuprins și încheiere. Acesta nu avea mai mult de cinci rânduri. Astfel, un „bună dimineața” a apărut pe ecran la minutul 29, cuprinsul mesajului la și 30 iar sfârșitul mesajului la și 31. Eu am scris mesajul repede însă ceea ce m-a uimit a fost faptul că la un alt moment al zilei, mesajul acesta ar fi apărut în același minut. Ceva nu se leagă.
În acest experiment am descoperit că: dacă mă uit la ceas, minutul l-aș percepe că fiind lung iar dacă nu, trece foarte repede. Dacă aș lua în considerare și ideea că eu sunt acela care trece prin timp, aș spune că: dacă nu ar fi această modalitate standard de măsurare a timpului, creierul meu ar intra într-o altfel de percepție… un fel de deconectare de la prezent. În acest fel nu aș mai avea legătură cu realitatea care oricum se întâmplă în jurul meu.
Ceea ce vreau să spun este că fiecare dintre noi avem percepții diferite ale prezentului. Astfel, unii oameni sunt mai identificați cu prezentul, față de alții care trec prin același timp măsurat sau nu. Perioada unei vieți este măsurată în ani de exemplu. În opinia mea, aceasta este dependentă de măsurătorile standard însă dacă ar exista zile în care nu ne-am mai identifica cu acest prezent… dacă ar exista ore, pe care le-am folosi mai mult pentru activitatea creierului de relaxare, sau dacă am exersa câteva minute respirații, în care am încerca să percepem timpul pentru noi… dacă ne-am debarasa doar pentru câteva secunde de grijile existente(…) viața ar părea mai lungă… mai frumoasă, mai relaxantă și mult mai atrăgătoare. Concluzia ar fi că percepția evenimentelor care ele tot se întâmplă, depinde de fiecare dintre noi. Nu avem nicio obligație să oprim aceste evenimente așa cum nici să încercăm acest lucru.
Așa că, nu putem opri timpul dar ne putem folosi de el. Cu alte cuvinte, depinde de fiecare dintre noi cum ne facem viața mai frumoasă, mai ușoară, mai atrăgătoare, mai dornică de viață!
Georgel N RĂDULESCU
