Emoția, este o sursă nemuritoare de iubire!
De ceva vreme încerc să mă auto-educ prin propria-mi învățătură scriind, desenând, comunicând cu semenii mei, dar fără a ajunge acolo unde mi-am dorit.
Îmi amintesc o secvență de pe vremea când îmi doream să simt emoția! Îmi doream să râd, să plâng, să mă bucur de fiecare clipă atunci când oamenii se bucură, și să fiu în acelasi ton cu ei. Pe vremea aceea, o doamnă m-a întrebat: tu ai pagină de Facebook? Ce este aceea, i-am răspuns cu o întrebare..? Uite..! Vino să-ți arăt!!! A deschis Pentiumul și a scris ceva pe tastatură, apoi m-a întrebat? Îți place? Atunci timpul s-a oprit în loc! Pe ecranul monitorului bombat cât masa, a apărut acel perete cu diferite postări (…) unele erau atât de emoționante sau dramatice, comice sau atât de interesante încât fără să vreau am ținut minte până astăzi! Am trăit prima emoție! Nu a mai contat faptul că la un moment dat al vieții mele m-am abătut pentru o vreme de la traiectoria universală, nu mai conta că eram paralel cu mediul înconjurător sau aveam momentele mele de privire în gol… halucinația sentimentală își făcea loc în viața mea dând din coate, împingându-mă, strigând de fericire, mi-a deschis ochii și m-a îndemnat să privesc în stânga mea(…) Îți place? Am citit textul acelui titlu de pe ecran: era un mesaj pe care abia astăzi îl înțeleg… am reținut atât:”dacă mă strigi și nu îți răspund, caută-mă tu, s-ar putea ca eu să am nevoie de tine”…! Am înțeles sufletul! Acel perete de Facebook era compatibil cu mine, cu doamna și cu el.
De-a lungul timpului am văzut și alte postări însă de atunci, nu am mai simțit niciodată acel sentiment care unește destine de la un micron distanță de mine…! Acum, am îndeplinit strictețea impusă mie de acea persoană… o dorință pentru care mi-am dat cuvântul de onoare că am să o respect cu drag, pentru că încă o mai iubesc! Ei îi datorez emoția din ziua de astăzi ce încă o mai caut(…) Mulțumesc!
Georgel N. RĂDULESCU
