Pe zi ce trece, energia cuiburilor minciunii despre umanitate se disipează disperată în aerul din ce în ce mai condensat al adevărului. Mincinoșii nu își mai pot învăța lecția despre cum să ne prezinte istoria. Puterea lor numită promisiune dă rateuri iar încrederea că acești „ei” strălucesc, se stinge sau devine opacă.
Pentru mine ca persoană, o singularitate, ca să vorbesc pe limba „ei-lor” este îmbucurător faptul să îi văd la pupitrul de comandă, adică la acel stand unde urcă vorbitorii poporului meu, cum ne citesc poezia pe care o repetă în jacuzzi lor de acasă, cu atâta patimă încât de atâta emoție li se pune un nod în gât sau își potrivesc ochelarii atunci când realizează instantaneu că spun minciuni.
Unii dintre cei care îi privesc dincolo de sticla ucigașă au gânduri morbide și le trimit energii bogate în săgeți distrugătoare, alții îi aplaudă din jacuzzi lor de acasă pentru că și ei au cuibul lor însă dintre cei care sunt ca mine, din ce în ce mai puțini dealtfel, noi leii grei vedem altfel lucrurile…! De ce să trimiți săgeți usturătoare la adresa „ei-lor”, când există calea binelui și pentru ei? În zilele astea, răul nu poate fi coborât în pământ decât cu rușine…! Și atunci, lucrurile vor sta altfel: decât să distrugi un om, mai bine îl împingi pe calea dreptății… ori asta nu se poate face decât prin iertare.
Într-adevăr aceste cuiburi trebuiesc dispersate dar nu distruse. Este deajuns să îi ierți, să îi pui în libertatea de a gândi liber, în libertatea de a-și însuși vina prin propria iertare… prin libertatea de a înțelege că răul nu poate izbândi în fața binelui decât prin recunoștință și iertare. Este posibil ca pentru unele singularități, această idee de a îi ierta pe cei care ne conduc țara, să li se pară o parodie o aberație… însă dacă se pun cu mintea în locul lor, și ei la fel ar deveni… niște mașini de executat ordine, ori… atunci când acea mașină de distrus chiar și sufletele viitoarelor generații, înțelege că trăiește îngrădit, gândește îngrădit și își execută semenii îngrădit, atunci adevărul din adâncul sufletului său devine liber. Își face mea-culpa în fața semenilor și luptă alături de ei pentru a-și distruge propriul său cuib. Atunci va vedea în noaptea minții lui că lumina este de fapt inteligența naturală nu artificială, că adevărul doare dar îl poate lumina și îi poate deschide toate barierele întunecate, îi poate da energia vie de a aduce recunoștință luminării personalității sale și a unui nou început.
Capătul zării este aproape. Să nu-l irosim pe întuneric!!!
Georgel N. RĂDULESCU
