Am o stare. Nu pot să spun că este excelentă însă încerc să nu mă plâng.
Deși sunt un luptător care răsare din propriai cenușă, simt cum viața îmi explică în fiecare respirație cine am fost, cine sunt și ceea ce îmi doresc să devin…!
Știu că nu depinde numai de mine alegerea pe care o fac. Am revăzut o întâmplare pe Facebook cu o doamnă Jeanne ( Nightbird) care a participat la concursul America are talent în urmă cu un an și care datorită talentului său excepțional, a interpretat un cântec scris de ea, despre propria ei viață și care a câștigat trofeul post-mortem ( bănuiesc acest lucru… eu nu știu engleză) … vreau să spun că această întâmplare de fiecare dată când o văd, îmi provoacă o emoție pe care deseori o întâlnesc dar nu o pot explica. O emoție care îmi stârnește amintiri din trecut, prezent și viitor.
De ce spun asta? Această doamnă deși la momentul participării suferea de cancer și doctorii ii dădeau 2% șanse de a mai trăi… ea avea un zâmbet curat, o drăgălășenie de nemaivăzut… un comportament impecabil pe scenă, lucruri care i-au adus un mare golden-buzz. În ciuda suferinței sale, titlul cântecului era „Totul e ok”.
De fiecare dată când văd înregistrarea rămân cu un gust în suflet… pe deoparte miere pe de alta pelin… oare cum aș putea ajunge și eu la această performanță de a-mi cânta propria-mi viață fără să mă vait de ceea ce m-i sa întâmplat? Din păcate… această doamnă a plecat dintre noi în altă dimensiune… acolo unde și ceilalți au nevoie de o interpretare ca de înger… și care ne-a lăsat moștenire acest ultim zâmbet al ei!
Zi de zi, mă identific cu ideea că într-o bună zi, va trebui să las și eu acest zâmbet pentru cineva ca mine … cu aceeași emoție si acest lucru îmi dă puterea schimbării… să prind din urmă pasărea Phoenix!!!
Ge. N. RĂDULESCU
