Avem șanse să ne schimbăm drumul greșit!
Atunci când o parcare se completează numai cu mașini de proastă calitate, nu mai poți să parchezi una bună. Același lucru se întâmplă și cu manipularea maselor cu ajutorul mass-media. Totul a început de când s-au inventat televizoarele. Cineva a văzut că este o idee bună pentru a schimba drumul progresiv al civilizației și s-au folosit de această metodă numai în scopul lor material.
Această energie negativă a cuprins întreaga planetă, din cauza unei mari greșeli pe care omenirea a acceptat-o. Este posibil ca „unii” să fi văzut și dincolo de apogeul acestei metode(…) adică până aici în zilele noastre. Aici unde majoritatea ne dăm seama că am ajuns la capătul de drum al mass-media. Într-o lume în care această energie negativă dictează viitorul, suntem obligați să ripostăm… dacă dorim să schimbăm macazul acestui drum, în favoarea copiilor noștri. În zilele noastre sunt puține locuri în lume, acolo unde este ignorată televiziunea și se pare că acei oameni sunt mult mai fericiți! La noi în țară de mai bine de un deceniu vedem la televizor aceleași filme… doar americane. Nu mai avem bani să cumpărăm filme educative… adică atunci când nu avem bani pentru spitale… ci doar pentru penitenciare luxoase, măcar un film bun să vedem. Dar nu. Americanii s-au folosit și se vor folosi în continuare de indolența românilor. Noi, ca și comunitate am putea să ripostăm, dar nu o facem. Am putea să terminăm cu această prosteală pornită de după revoluție.
Suntem foarte puternici în gândire dar leneși. Am putea creea noi, filme din care elevii să își dorească să învețe ceva. Nu arme! În fiecare film există arme. De ce? De ce nu facem filme educative … filme care să dea imboldul acela în care să ne regăsim puterea de a ne schimba mental? Unde sunt filmele românești considerate mai bune decât ale străinilor? Foamea de bani a creeat această indolență prin nemuncire. Cei care s-au îmbogățit fără a muncii și-au creat lumea lor în care doar dau comenzi(…) ca pe timpul regilor! Nu suntem atât de proști cum ne considerați voi! Suntem o forță a naturii noastre războinice care într-o bună zi vă vom lua locul pe toate planurile. Am răbdat pentru că ne-a plăcut să vă descoperim. Acum vă cunoaștem gândirea… și de aici începe viitorul vostru doar dacă n-i vă veți alătura! Filmele nu se fac cu arme! Filmele se fac cu drag pentru oameni … pentru a le da fiecăruia șansa ca unul la un milion să ne poată schimba acest drum greșit pe care voi aveți impresia că ne-ați dus! Ne pare rău pentru voi, a-ți clacat de când v-am cunoscut!
Georgel N. RĂDULESCU

