Există cătușa timpului. Descoperă și tu asta!
Ce bine ar fi să pot merge pas în pas cu timpul. Această formă de întâmplări la nivelul energiei zero mă face să cred că atunci când mă întorc în amintiri ea iar a fost cu un pas înaintea mea. Nu o pot ajunge și asta dea lungul vremii mi-a dat multe bătăi de cap. Nu este destul să fi doar prezent ca să îți trăiești o clipă din viața ta, important este să alegi să nu te identifici cu dorința de a fi inteligent, de a te maimuțării că tu ești un altfel de om, personalitate, sau un caz deosebit. Trebuie să te comporți natural, să-ți acorzi ție ca suflet, trup și spirit, un moment fără griji. Noi oamenii, față de alte viețuitoare, suntem orgolioși, suferim de mândrie și lipsă de empatie.
Asta nu înseamnă că nu putem să ne devenim nouă personal modelul după care tânjim deseori. A funcționa în pas cu timpul nu este greu atâta vreme cât barierele fricii de tot și de toate ne sunt ridicate. Un lucru îmbucurător ar fi ca înainte de a ne destăinui cuiva, să avem puterea de a sta de vorbă mai întâi cu noi, cu propria noastră gândire. Vom vedea multe neajunsuri dar și un număr „n” de mulțumiri, de care ne vom bucura în timp ce le vom descoperi.
A învăța să te cunoști nu este greu(…) este deajuns să te uiți în interiorul tău și vei putea descoperi că noi oamenii toți împărțim același și același timp. Suntem incluși în această cătușă care nu face altceva decât să ne aducă aproape. Ceea ce nu se întâmplă. Cătușa timpului are două dimensiuni: una deschisă și alta închisă. Dacă înțelegem această magie și universul și zeii ne vor fi aproape. Așadar deschideți-vă cătușa timpului vostru pierdut în întrecerea de a fi mai bun decât „n” persoane(…) trăiți liber și cu bun simț, și veți descoperi că timpul face ceea ce îi spui să facă. Dacă îl chemi sub forma unui război, el vine și te închide. Dacă trăiești liber și te afunzi în fericirea absolută a energiei zero, timpul se deschide și atunci plutești.
Toate drepturile pe care le credeai că sunt ale tale, le vei dărui altora pe care mai devreme sau mai târziu ai săi vezi închiși în propriul lor tradițional. De multe ori, atunci când te vei simți eliberat, vei descoperi cât de mult ești iubit, sau iubită de ceilalți din jurul tău. Vei descoperi că știrile sunt doar o artă a poverii materialului, că singurul război care există se află doar în capul tău(…) te vei iubi pe tine mai mult și mai mult, apoi, după toate astea… atunci când te vei sătura de iubit pe tine(…) vei dărui iubirea ta, tuturor…! Celor care te înconjoară!!!
Georgel N. RĂDULESCU

