Sunt…!
Sunt omul ce se iartă in ciuda avertismentului vieții,
povară ce se întrece cu fiecare clipă de visare spre uitare..!
Sunt omul ce se minte cu sine pe meleagurile fanteziei ude ce stă pe capul sau de o vreme de ani!
Să cadă lacrimi dacă trebuie să fie așa… în poarta disperării stă mântuirea celor ai noștri !
Să vină primăvara să mă înghesuie în frenezia ei odioasă a naturii ce încă nu mai există !
Ce bine e să simți că mori… atunci viața te rearuncă în valurile ei!!!
Mă iert… mă cert… sunt totuna cu mine… dar sunt!
Georgel N. RĂDULESCU
