Se apropie momentul în care îmi voi asuma tot ceea ce spun.
Se pare că abia acum încep să mă transform din propriul meu adulescent în ceea ce înseamnă adult asumat permanent. Îmi amintesc de copilul din mine care odinioară spunea în fața unui grup restrâns de oameni despre o anumită parte inocentă ascunsă de vremuri în mijlocul propriei inimi…! A fi observator nu înseamnă doar a unelti un plan împotriva unor semeni (…) Din punctul meu de vedere această observație asupra sinelui poate pune în valoare umanitatea.
De ce spun asta? Simplu…! Dacă iau în calcul gurile proaste ale acestei lumi pot ajunge foarte ușor la concluzia că realitatea unei zile nu se poate diviza singură…! Așa cum nici minciuna nu se poate diviza în adevăr. De aici trag concluzia: nu cumva noi suntem însăși realitatea? De ce să ne facem griji pentru anumite știri sau pentru ideile unora, când noi ca persoană integră ne avem pe noi.
Din punctul meu de vedere nu pot urma sfaturile unora care și ei la rândul lor au propria lor viață, trăire sau sentiment. Este posibil ca acele persoane cu anumite dizabilități să nu fie în capacitatea deplină de a lua propriile lor decizii în viața de zi cu zi însă nu toți suntem la fel. Eu cred că oamenii au nevoie să fie ajutați în anumite momente însă este necesar să li se dea posibilitatea să încerce viața pe propria lor răspundere. Poate că sunt puțin dur că fac această afirmație însă… cum se pot adapta altfel? Nu poți invăța ce înseamnă adoptarea consecințelor societății decât dacă ai acel imbold de a trăi sufletește fiecare particulă a vieții cu propria ta experiență. Eu cred că pentru asta este nevoie de curaj. Eu unul nu pot accepta adaptările guvernelor din ziua de azi. Majoritatea vor să transforme civilizația într-un holocaust care din punctul meu de vedere nu va exista niciodată atât timp cât traiesc eu.
De ce să existe acel cuvânt comunist „trebuie”…? Nu este nimeni obligat sa accepte rezultatul vieții sau sentimentelor unor așa zis cercetători ai umanității. Eu unul nu că nu vreau să respect legile emise de ei însă este necesar să ne amintim că de fapt trăim în viitor. Față de vremurile trecute astăzi suntem în viitor. Avem altfel de concepții chiar și personale. Nu poți să vi tu ca guvern să propui legi care să denatureze umanitatea. Nu poți să îți dai cu părerea nici măcar pentru viața unui bătrân în ultima fază dar să-ți dai cu părerea pentru un nou născut.
Într-adevăr suntem privilegiați pentru simplul fapt că trăim în pace însă la nivel guvernamental această pace se discută doar pe bani. În cazul guvernelor europene undeva în mintea unor așa zise cercetatoare ale stării de bine a oamenilor se votează așa cum odinioară jucam în copilărie telefonul fără fir. Un lucru se spune altul se face și într-un final ceea ce se înțelege nu se întâmplă niciodată.
Am să mă opresc deocamdată, dar voi reveni cu privire la modul de agasare al conștiinței acestui neam din care și eu fac parte.
Georgel N. RĂDULESCU
