Trăim în tridimensional … si mai devreme, sau mai târziu, vine o vreme când trăim timpul… trăim zile și nopți, ani și decenii… doar că, unei zile sau unei nopți nu îi pasă ce vreau eu ca om să fac în viață, ele pur și simplu se întâmplă.

De ce spun asta? Așa cum scriam într-un articol anterior, despre cum ar fi fost să mă nasc într-o altă țară, așa am să spun acum aici despre timp…, că trece o zi sau o noapte, sau mai multe, e vorba despre timpul deja trecut.

Este adevărat că nu știu cum  se măsura sau dacă se măsura timpul în era primitivă de exemplu, nu știu cum se stabileau întâlniri sau alte evenimente până să apară fragmentarea timpului însă știu un lucru: după această schimbare timpul a devenit perfecționist și nepăsător, lucru pe care n-i l-a transmis nouă… oamenilor. Nu sunt în măsură să schimb cu ceva tradiționalul evenimentelor de zi cu zi sau noapte cu noapte însă pot să fac o observație…!

Timpul ne este dat tuturor… în egală măsură, nimeni nu are mai mult timp decât mine sau decât tine sau altă persoană… în viață. Fiecare dintre noi avem de îndeplinit sarcini sau de consumat acest timp în fel și chip.

Eu de exemplu acum când stau și scriu această observație, pe planetă se întâmplă lucruri, în univers chiar dacă sunt distanțe între galaxii se întâmplă lucruri, toate… dar toate, în același timp.  Timpului nu îi pasă cum îl folosesc, cum mă îmbrac, cum îmi păstrez sănătatea, el trece și se consumă pentru mine.

Nu spun că de la Big-Bang încoace s-a dat drumul eternității, deși dacă întind puțin antenele, îmi dau seama că timpul este un perpetuum mobile… un cal alb care mănâncă jăratec și se transformă tot în el…!

Aici lucrurile se schimbă puțin. Important pentru timp este să treacă iar pentru mine să-l folosesc cu mare prețuire deoarece pentru mine ca om este limitat. Pot vorbi despre suflet că este etern, dar despre viață nu știu decât că m-am născut și că o să plec…! Important este ceea ce las în urma timpului pierdut.

Din punctul meu de vedere acest timp este făcut pentru mine…. pentru lumea timpului meu. Contează cum îl administrez cum mi-l împart cum și cu cine îl petrec, ce las în urma mea și de aici se naște întrebarea: Cine sunt, de unde vin și încotro mă îndrept în viața asta? Sau, eu de ce nu sunt nepăsător la fel ca și timpul? iar răspunsul vine negreșit: De teamă…!

Dar despre asta într-o altă observație…! Până atunci, timpul sunt eu… cel care trece prin timp… cu mine …!

Ge. N. RĂDULESCU