Cu cât bate vântul mai tare, cu atât o flacără se stinge mai repede. Noi oamenii suntem flăcările iar vântul este Natura lui Dumnezeu. Avem în viață fel de fel de temere… pe care le învingem sau nu… flacăra rămâne tot aprinsă… însă vine o vreme când totul se stinge… așa va fi și cu viața mea. Sunt omul a cărui flacără vreau să fie mereu aprinsă… însă nu depinde de mine. Vântul va decide… viața mea… și atunci scriu aceasta poezie… „flacără în vânt „.
Flacără în vânt
Aprinde-mă flacără vie !
Sunt parte din cuvântul tău..!
Numește această elogie,
Așa va fi, va fi, mereu …!
Aprinde candela, iubito…!
Să-mi fie far de temelie …
Să ști că inima mea bate,
Și că așa a fost să fie..!
Aprinde-mi gândul viitor !
Într-o lumina cât mai vie..!
Să îi dăm nopții uneori,
Lumina stelelor târzie ..!
Aprinde soarele cel nou!
Să aibă ultimul cuvânt …
Aprinde-mă să fiu ecou…!
Sunt ca o flacără în vânt !
Ge. N.RĂDULESCU
