Sufletul are culoare.
De ce spun asta? Deunăzi, la serviciu fiind, am văzut două persoane care discutau mai aprins. Una era mai calmă iar cealaltă mai arțăgoasa. Nu am tras cu urechea sa văd care este motivul, dar deodată unul arătă către celălalt o baghetă de culoare roșie iar cealaltă persoană care era mai nervoasă, s-a oprit, a tăcut câteva secunde, după care a dat din cap înțelegătoare de situație și a plecat.
Nu știu de unde mi-a venit ideea aceasta însă cred că este reală. Din câte lucruri s-au descoperit pe lumea aceasta, unul dintre ele este că sufletul ar avea culoarea albastră. De aici am făcut un mic studiu al culorilor și am ajuns la concluzia că noi oamenii, prin caracterul nostru, dispunem de o anumită culoare.
Din punctul meu de vedere caracterul este diferit de la om la om astfel cred că există o compatibilitate între culorile fiecăruia și anume…! Cei care au un caracter frumos și sunt persoane extrovertite… culorile lor sunt deschise frumoase clare și pline de lumină, pe când cele ale persoanelor care sunt dure sau introvertite culorile caracterelor lor sunt închise și amestecate astfel că atunci când întâlnesc o persoană caldă își doresc și ei să devină așa.
Așa am ajuns la concluzia că și notele muzicale au aceeași interpretare… și anume… notele grave au culori închise și reci… pe când cele înalte… calde și luminoase… de aici tragem concluzia ca o melodie care este ascultată de mai multe ori, de mai multe persoane, este pentru că este acceptată de culoarea fiecărei persoane… astfel, de aici rezultă că noi oamenii comunicăm și pe această cale a culorilor personale. Unele sunt compatibile… altele nu. De aici rezultă uneori și incompatibilitate între caractere.
De aceea spun că într-adevăr… sufletul are culoare. Culoarea mea preferată este portocaliu… un amestec între roșu și galben iar culoarea sufletului fiind albastră sau bleu … se potrivește de minune cu atracția de frumos cum ar fi artele frumoase… de aici rezultând și caracterul meu.
Culoarea ta preferata, care este?
Ge. N. RĂDULESCU
