Gândurile noastre pot schimba direcția universului!!

De multe ori am observat acest lucru care pentru mine este fenomenal. În trecut(…) în arta chineză se spunea că, atunci când într-un colț al planetei un fluture își flutură aripile, instantaneu în partea opusă a pământului se face furtună!!. Mergând pe această frumoasă metaforă, pot spune că acest fenomen se întâmplă cu propria noastră gândire.

Fiecare dintre noi, în cursul unei zile avem mai multe stări(…) unele de bine, de optimism, mai ales atunci când sănătatea nu ne dă bătaie de cap, sau anumite probleme de multe ori stresante chiar și a doua zi, lucruri care fără voia noastră ne schimbă direcția vieții, zicem noi, a vieții cotidiene.  Astfel, putem spune că se potrivește sintagma: „suntem ceea ce gândim!”. De aici tragem concluzia că atâta vreme cât ne educăm, antrenăm și întreținem starea de spirit a binelui, automat universul ia drumul înțelegerii, al dreptății, al acțiunilor importante, fără teama de a regresa într-o altă stare.

Atunci când ne identificăm cu fericirea, tot ce este urât dispare. Un exemplu ar putea fi un examen de care depinde traiectoria unui țel în viață, examen care după ce l-ai dat, în funcție de rezultate, îți creezi o anumită stare, sau nașterea unui copil care indiferent dacă el este dorit sau nu, el tot se naște și pentru cineva din lumea aceasta el este o mare bucurie, sau împlinirea unei vârste la nunta de argint, pe care ți-o dorești încă de la cea de aur… roluri pe care nețărmurita fericire n-i le poate transforma într-un uriaș perpetuum mobile al empatiei cu fericirea.

Oare cu ce ne ajută să gândim negativ? Copiii Africii tot mor, războaiele au fost dintotdeauna și nu se vor termina decât atunci când vor fi interzise și pacea mondială va triumfa. Oamenilor care nu pot gândi, chiar nu ai ce să le faci așa că va trebui să îi accepți așa cum sunt(…) ceea ce vreau să spun este că, atunci când într-o secundă zâmbim nu avem nici cea mai mică frântură de negativism, mintea trece în cealaltă extremă a pământului și ne poate aduce un tsunami de fericire, care poate transforma durerea într-o singură lacrimă de bucurie, aceea că suntem împreună și ne acceptăm unii pe alții, așa cum suntem noi românii; „visători” la o pace nouă, tuturor!!!

Georgel N. RĂDULESCU